marți, 9 aprilie 2013

Vrei să cumperi teren agricol? Află ce acte îți trebuie pentru a obține un credit

Băncile au impus în ultimii ani reguli tot mai stricte pentru cei care vor să contracteze credite pentru achiziționarea de terenuri agricole. De cele mai multe ori, din cauza actelor insuficiente, tot mai mulți aplicanți se lovesc de refuzul bancherilor când vine vorba de accesarea unor împrumuturi.

Principalele credite care se pot lua în vederea unui credit pentru achiziționarea de terenuri agricole sunt: imobiliare și ipotecare.

Deși mulți cred că nu există vreo diferență între cele două noțiuni e bine de știut ce înseamnă fiecare, atunci când se merge la bancă pentru a lua un credit destinat cumpărării unui teren agricol. Diferența constă, în principal, în tipul garanției imobiliare adusă pentru contractarea creditului. În cazul creditului ipotecar, este vorba în principal de ipoteca aplicată pe terenul cumpărat, în timp ce la un credit imobiliar ipoteca poate fi pusă și pe un alt bun.

Atât creditul ipotecar cât şi creditul imobiliar prezintă, fiecare în parte, o serie de avantaje, dar şi o serie de inconveniente. În general, creditul imobiliar tinde să fie uşor mai permisiv în ceea ce priveşte tipul de garanţie acceptată, dar în acelaşi timp are un grad mai ridicat de risc – dacă se ia în considerare fluctuaţia dobânzii. Creditul ipotecar poate fi perceput ca fiind mai rigid, dar mai atractiv din punctul de vedere al gradului de risc. Pentru a te pune în temă cu documentația de bază, Recolta.eu îți spune de ce acte ai nevoie pentru a contracta un credit pentru a evita respingerea dosarului din cauze tehnice.

Acte necesare pentru cumpărarea unui teren agricol prin credit ipotecar:
Persoană juridică

- Act de identitate
- Decizie a Asociatului Unic/Decizie a Adunării Generale a Acționarilor sau a Asociaților pentru semnarea contractului de credit și a documentelor de garanție;
- Cel mai recent Bilanț contabil anual ștampilat de Administrația Financiară (complet) – copie, precum și balanța aferentă - semnate și ștampilate;
- Cea mai recentă balanța lunară de verificare, semnată și ștampilată – copie (nu mai veche de 3 luni);
- Cererea de credit
- Copii ale contractelor de credit pentru cardurile de credit/descoperit de cont/linii de credit/alte tipuri de de carduri, în cazul clienţilor care beneficiază de aceste produse oferite de alte bănci
- Acordul de consultare a bazei de date a Centralei Riscurilor de Credit

Documente care atestă obiectul creditului și valoarea investiției:
- Precontract vânzare/cumpărare pentru terenul cumpărat, care să cuprindă valoarea de vânzare, modalitatea de plată și valoarea avansului achitat (după caz)
- Raportul de evaluare pentru terenul adus în garanție
- Dovada constituirii avansului, dacă este cazul
- Copii ale actelor de identitate ale vânzătorilor
- Titlul de proprietate (ex:contract de vânzare-cumpărare, certificat de moștenitor, contract de donație, autorizație construire + proces verbal de recepție, etc)
- Încheierea de intabulare a titlului de proprietate în Cartea Funciară a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliara
- Certificatul fiscal eliberat de către Direcția Taxe și Impozite de la Primaria localității/sectorului
- Extrasul de Carte Funciară (valabil 5 zile de la depunerea cererii) care dovedește că proprietatea e liberă de sarcini

Acte necesare pentru cumpărarea unui teren agricol prin credit ipotecar:
Persoană fizică

- Act de identitate
- Vechime la actualul angajator: - 6 luni vechime, dar min. 2 ani vechime totală în muncă
- Copie carte de muncă / contract de muncă
- Documente care atestă alte venituri realizate de solicitant din închirieri, dividende, venituri realizate în străinatate etc. și care pot fi luate în calcul la determinarea capacității de rambursare

- Talon de pensie (original sau copie) și decizia de pensionare (original sau copie)
- Fișa fiscală aferentă anului precedent (original sau copie) cu ștampila oficială a angajatorului
- Adeverință de salariu care să conțină obligatoriu informațiile solicitate de bancă pentru solicitant și dacă este cazul, coplatitor
- Certificat de casatorie sau hotarare de divort, dacă este cazul (copie)
- Factură utilități (ultima)
- Cererea de credit
- Copii ale contractelor de credit pentru cardurile de credit/descoperit de cont/linii de credit/alte tipuri de de carduri, în cazul clienţilor care beneficiază de aceste produse oferite de alte bănci
- Acordul de consultare a bazei de date a Centralei Riscurilor de Credit

Documente care atestă obiectul creditului și valoarea investiției:
- Precontract vânzare/cumpărare pentru terenul cumpărat, care să cuprindă valoarea de vânzare, modalitatea de plată și valoarea avansului achitat (după caz)
- Raportul de evaluare pentru terenul adus în garanție
- Dovada constituirii avansului, dacă este cazul
- Copii ale actelor de identitate ale vânzătorilor
- Titlul de proprietate (ex:contract de vânzare-cumpărare, certificat de moștenitor, contract de donație, autorizație construire + proces verbal de recepție, etc)
- Încheierea de intabulare a titlului de proprietate în Cartea Funciară a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliara
- Certificatul fiscal eliberat de către Direcția Taxe și Impozite de la Primaria localității/sectorului
- Extrasul de Carte Funciară (valabil 5 zile de la depunerea cererii) care dovedește că proprietatea e liberă de sarcini

Acte necesare pentru cumpărarea unui teren agricol prin credit imobiliar:
Persoană juridică

- Act de identitate
- Decizie a Asociatului Unic/Decizie a Adunării Generale a Acționarilor sau a Asociaților pentru semnarea contractului de credit și a documentelor de garanție;
- Cel mai recent Bilanț contabil anual ștampilat de Administrația Financiară (complet) – copie, precum și balanța aferentă - semnate și ștampilate;
- Cea mai recentă balanța lunară de verificare, semnată și ștampilată – copie (nu mai veche de 3 luni);
- Factură utilități (ultima)
- Cererea de credit
- Copii ale contractelor de credit pentru cardurile de credit/descoperit de cont/linii de credit/alte tipuri de de carduri, în cazul clienţilor care beneficiază de aceste produse oferite de alte bănci
- Expertiza tehnică în orginal, pentru bunurile și imobilele aduse în garanție
- Actele de proprietate ale bunurilor asupra cărora va fi constituită garanția în favoarea băncii
- Documentația cadastrală a imobilului
- Extras de Carte Funciară
- Incheierea de intabulare
- Certificat de urbanism, PUD (dacă este cazul)
- Copii după asigurările deținute de solicitant (Casco, Viață, Locuință) (necesare pentru credit scoring)
- Raportul de evaluare pentru bunul adus în garanție
- Acord de consultare Biroul de Credit

Acte necesare pentru cumpărarea unui teren agricol prin credit imobiliar:
Persoană fizică

- Act de identitate
- Copie carte de muncă / contract de muncă (dacă este cazul)
- Documente care atestă alte venituri realizate de solicitant din închirieri, dividende, venituri realizate în străinatate etc. și care pot fi luate în calcul la determinarea capacității de rambursare. (dacă este cazul)

- Factură utilități (ultima)
- Cererea de credit
- Copii ale contractelor de credit pentru cardurile de credit/descoperit de cont/linii de credit/alte tipuri de de carduri, în cazul clienţilor care beneficiază de aceste produse oferite de alte bănci
- Expertiza tehnică în orginal, pentru bunurile și imobilele aduse în garanție
- Actele de proprietate ale bunurilor asupra cărora va fi constituită garanția în favoarea băncii
- Documentația cadastrală a imobilului
- Extras de Carte Funciară
- Incheierea de intabulare
- Certificat de urbanism, PUD (dacă este cazul)
- Copii după asigurările deținute de solicitant (Casco, Viață, Locuință) (necesare pentru credit scoring)
- Raportul de evaluare pentru bunul adus în garanție
- Acord de consultare Biroul de Credit

Acte necesare pentru cumpărarea unui teren agricol prin credite oferite de Instituțiile Financiare Nebancare:
Persoane juridice

- Certificatul de Înregistrare la Registrul Comerțului (CUI) – copie; Extras de grefa eliberat de Judecatorie și certificat de înregistrare fiscală - copie, pentru societățile agricole.
- Statut actualizat societate – copie
- Decizie a Asociatului Unic/Decizie a Adunarii Generale a Acționarilor sau a Asociaților pentru semnarea contractului de credit și a documentelor de garanție
- CI / BI / pașaportul și legitimația de ședere în România cu fotografie al /a /ale persoanei autorizate să reprezinte societatea – copie
- Cel mai recent Bilanț contabil anual ștampilat de Administrația Financiară (complet) – copie, precum și balanța aferentă -
semnate și ștampilate;
- Cea mai recentă balanță lunară de verificare, semnată și ștampilată – copie (nu mai veche de 3 luni)
- Balanța analitică clienți-furnizori, semnată și ștampilată (la aceeași dată cu balanța)
- Situația creditelor și a altor angajamente financiare, semnata și ștampilat (la aceeași dată cu balanța)
- Situația principalelor mijloace fixe, semnată și ștampilată (la aceeași dată cu bilanțul)
- Adeverință emisă de APIA privind suprafețele lucrate / efectivul de animale; structura culturilor pe anul agricol în curs / structura efectivului de animale pe ciclu
- Acord consultare CRC
- Declarație privind beneficiarul real al creditului acordat și expunerea politica
- Declarație apartenență grupuri
- Declarație privind politica de protecție a mediului (SEMS)
- Raport evaluare garanții (întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR, poze ale bunurilor evaluate - cu excepția terenurilor)
- Alte documente referitoare la garanții, conform fișa produs
- Copie extras de cont recent (pentru contul din care se emite BO)

Acte necesare pentru cumpărarea unui teren agricol prin credite oferite de Instituțiile Financiare Nebancare:
Persoane Fizice Autorizate

- Certificatul de Înmatriculare la Registrul Comerțului – copie
- Act constituitiv (dacă există)
- Decizie asociatului/asociaților pentru semnarea contractului de credit și a documentelor de garanție; (dacă e cazul)
- CI / BI / pașaportul și legitimația de ședere în România cu fotografie al /a /ale persoanei autorizate să reprezinte PFA-ul, II-ul etc – copie
- Ultimele 2 declarații anuale privind veniturile realizate, depuse la ANAF
- Copie registru jurnal de încasări și plăți (cu totaluri lunare și total cumulativ de la începutul anului până la ultima lună prezentată)
- Situația datoriilor furnizori și a creanțelor furnizori la ultima lună
- Situația creditelor și leasing-urilor la ultima lună
- Situația mijloacelor fixe la ultima declarație anuală
- Adeverința APIA privind suprafețele lucrate / adeverința privind efectivul de animale; structura culturilor pe anul agricol în curs / structura efectivului de animale pe ciclu
- Acord consultare CRC pentru PFA și pentru PF
- Declarație privind beneficiarul real al creditului acordat și expunerea politica
- CI / BI / pașaportul și legitimația de ședere în România cu fotografie a beneficiarilor reali
- Declarație apartenența grupuri
- Declaratie privind politica de protecție a mediului (SEMS)
- Raport evaluare garanții (întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR; poze ale bunurilor evaluate - cu excepția terenurilor)
- Alte documente referitoare la garanții, conform fișa produs
- Copie extras de cont recent (pentru contul din care se emite BO)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu