miercuri, 14 august 2013

Volkswagen XL1: un hibrid care consuma doar 0.9l 100km

Volkswagen XL1: un hibrid care consuma doar 0.9l 100km

 

Volkswagen aduce la Salonul Auto de la Geneva (7 - 17 martie 2013) prima masina de serie care va consuma doar 0.9 L / 100 km. XL1 este un hibrid dotat cu doua motoare: unul pe motorina cu o putere maxima de 48 CP, si unul electric cu o putere maxima de 27 CP.
Volkswagen a spus demult ca vrea sa produca o masina care sa consume doar 1 litru/100 km si a prezentat concepte in 2002 si 2009. Acum germanii vin cu versiunea de serie si confirma faptul ca o vor produce la uzina de la Osnabruck.
XL1 va fi cel mai economic automobil produs vreodata in serie, dar si cel mai aerodinamic, spun reprezentantii celui mai mare producator auto european. Masina are 3,88 metri lungime, cu doar 9 cm mai putin decat un Polo, insa la inaltime e mare diferenta fiindca un Polo are 1,46 metri, un Porsche Boxster are 1,28 metri inaltime, in timp ce XL1 are doar 1,15 metri.
Hibridul plug-in XL1 are 795 kg greutate, coeficient de aerodinamicitate de 0,189 si doua motoare: un TDI in doi cilindri de 35 kW (48 CP) si un motor electric de 20 kW (27 CP). Viteza maxima este de 160 km/h, iar accelerarea de la 0 la 100 km/h se face in 12,7 secunde. Autonomia este de 50 km in modul pur electric, iar consumul mixt cand se utilizeaza si motorul TDI este de 0,9 litri/100 km.
Referinte: 0-100.hotnews.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu