miercuri, 14 august 2013

Curentul din biomasă, contorizat de Transelectrica

Curentul din biomasă, contorizat de Transelectrica
Energia din biomasă, precum rumeguş, resturi de trestie sau diferite plante energetice, a început să fie contorizată de Transelectrica.
Un procent de 0,5% din energia României este produsă de centralele care funcționează pe baza de deșeuri vegetale, astfel că Transelectrica a început să contorizeze distinct acest tip de energie.
Pentru prima dată în istorie, o cantitate de energie din biomasă de 33 de MW a fost livrată, vineri, în Sistemul Energetic Naţional.
Este a doua premieră din acest an după ce energia fotovoltaică a început să fie contorizată de Transelelectrica în primăvara acestui an, potrivit economica.net.
Octavian Lohan, directorul Dispecerului Energetic Naţional, a declarat că centralele pe biomasă livrau şi până acum energie în SEN însă nu erau dispecerizabile din cauza prevederii ca numai unităţile de peste 10 MW să aibă acest statut.
O schimbare a legii a permis şi dispecerizarea centralelor cu capacităţi mai mari de 5 MW.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu