duminică, 17 martie 2013

Incalzirea ecologica pe baza de brichete din rumegus prinde teren si in Romania


Nimic nu se pierde - totul se transforma. Asta si-au spus patronii firmelor care exploateaza lemnul din Alba. Ca sa nu mai vanda rumegusul pe bani putini, si-au cumparat o masinarie speciala, care face brichete pentru centrale.



Comerciantii sustin ca vanzarile s-au dublat de la un an la altul. Desi centralele pe rumegus sunt mai scumpe decat cele pe gaz sau pe lemne, investitia se recupereaza intr-un timp scurt, spun cei care au deja o astfel de instalatie. In plus, afacerile merg foarte bine si pentru exportatorii de brichete, care au reusit sa prinda contracte banoase in Germania sau Grecia.

In Europa, cererea pentru astfel de combustibili este mare. Dar si concurenta este apriga, pentru ca investitorii de la noi trebuie sa se lupte cu preturile foarte mici pe care le practica vecinii ucraineni.

Reprezentantii lanturilor de magazine pentru bricolaj sustin ca in 2012 a fost o crestere a vanzarilor de 100% la brichete din rumegus. O centrala pe brichete este salvatoare si pentru un producator de cherestea.

In Romania si in Europa, centralele pe lemne, peleti si brichete sunt considerate ecologice, iar instalarea lor este sustinuta de catre Ministerul Mediului prin programul Casa Verde, care ar putea continua si anul acesta.
Sursa http://stirileprotv.ro

Noile preturi pentru productia de energie "verde". Cinci avantaje pentru investitori si tara

Săptămâna trecută ANRE a anunțat noile prețuri pentru producția de energie „verde”. Acestea vor fi aplicabile în anii viitori și sunt menite să încurajeze o piață aproape de blocare. Aceste noi pachete economice și de preț, combinate cu potențialul foarte mare al României în anumite categorii de energie „verde” schimbă statutul „incert” actual și pun bazele unei dezvoltări dinamice în anii viitori.

Cum calculăm încasările

Pentru cei care nu sunt familiari cu sistemul, energia „verde” în România se plătește printr-o combinație de 2 mijloace. Vânzarea de energie în sistemul energetic al țării și vânzarea de „certificate verzi”. Ce sunt acestea? Toate fabricile/companiile care poluează sunt obligate să cumpere un „certificat verde” pentru fiecare tonă de CO2 pe care o crează. Vor putea cumpăra acest „certificat verde” de pe o piață specială, unde producătorii de energie „verde” îl vor vinde.

Așa că, producerea de energie „verde” în România primește venituri din:
Vânzarea de energie sistemului. Astăzi acest tip de tranzacție are un preț mediu de 48-52 Euro/MW. Mulți experți consideră că acest preț va crește în viitorul apropiat deoarece țara va trebui să scoată din sistem mai multe stații de energie cu tehnologie veche, începând din 2015.
Primirea de „certificate verzi”. Numărul lor variază în funcție de tipul de energie produs. Astăzi prețul lor este în jurul 55 Euro/certificat.

Pe categorie:

Noul sistem de remunerare pentru energia „verde” în România va fi împărțit în următoarele categorii:

Fotovoltaice

· Producția medie anuală estimată: 1.100 – 1.250 ore (în cele mai bune locații)

· 6 «certificate verzi»

· Încasări totale estimate: 380 Euro / MW

Eoliene

· Producția medie anuală estimată: 2.700 – 3.000 ore (în cele mai bune locații)

· 2 «certificate verzi» până în 2017. 1 din 2018

· Încasări totale estimate: 160 Euro / MW până în 2017

Hidro

· Producția medie anuală estimată: 3.500 – 4.000 ore (în cele mai bune locații)

· 3 «certificate verzi» pentru proiecte noi

· Încasări totale estimate: 215 Euro / MW
· (Există mai multe subcategorii și încasări diferite, dacă sunteți interesați, anunțati-mă)

Biomasă

· 2 «certificate verzi» pentru biomasă, biolichid, geotermal
· 1 «certificate verde» pentru energie „verde” obținută prin procesarea deșeurilor

· 1 «certificat verde» se va da proiectelor evaluate de ANRE ca fiind high tech
· 1 «certificat verde» adițional va fi dat proiectelor care produc energie folosind culturi energetice

5 avantaje pentru investitori și țară


Se preconizează că energia va deveni un segment important pentru România în anii viitori. Ținând cont că există multe detalii la care trebuie să fim atenți și pe care trebuie să le analizăm înainte de a investi, putem remarca cu ușurință 5 avantaje mari pentru investitori și pentru țară în general.


1. Stimulentele sunt puternice însă par „viabile”. Este încurajator să vezi că Statul Român a decis până la urmă să ofere stimulente serioase de care pot beneficia investitorii de energie mici și medii (un gigant are, în general, aranjamente speciale și multe probleme soluționate în avans). În unele categorii cifrele sunt chiar impresionante, acoperind riscul de a nu avea un preț stabil, un „tarif de energie regenerabilă”, cum au multe alte țări. Însă nu sunt foarte mari și astfel sunt „viabile” și pot fi susținute de-a lungul timpului.


2. Proiectele bune vor avea o profitabilitate foarte mare. Nu toate proiectele sunt potrivite pentru implementarea unei investiții în producția de energie. Însă proiectele bune (o minoritate din totalul de proiecte disponibile) vor fi, cu siguranță, vândute în viitorul apropiat și vor deveni povești de succes. De aceea investitorii vor combina avantajele proiectului adecvat cu stimulentele care aduc profitabilitate într-un volum acceptabil. Până acum am avut „proiecte cu potențial”, însă acum acestea pot avansa spre nivelul de „proiecte cu avantaje economice importante.”


3. Hidro și biomasă par cele mai favorabile categorii, însă și proiectele eoliene și fotovoltaice sunt foarte interesante. Numărul de proiecte hidro este foarte mic comparativ cu cel pentru proiecte eoliene, aceleași cifre fiind valabile și pentru biomasă. În plus, aceste categorii au un volum mediu semnificativ mai scăzut (majoritatea proiectelor de biomasă sau hidro au o producție de sub 10 MW, în timp ce un proiect eolian mediu este de peste 30-40). Pe termen lung acest fapt va crea un echilibru în sistem, deoarece nimeni nu beneficiaza dacă toate proiectele sunt aglomerate într-o singură zonă.


4. Noile prețuri și stimulente par „bancare”. Asta a fost principala sursă de îngrijorare pentru orice investitor: „Au un proiect ce va fi acceptat de bancă?”. Acum, odată cu întoarcerea mai puternică a crizei economice, sunt foarte puțini investitori dispuși să investească într-un proiect folosind doar bani cash (equity) și fără împrumuturi (leverage). Noul sistem pare să aibă aprobarea băncilor ceea ce înseamnă că proiectele vor fi acceptate de acestea și chiar vor fi implementate.


5. România poate atrage capital direct de investiții străin major. După trei ani consecutivi în care capitalul direct de investiții străin a scăzut cu 25%-40% pe an, aceste stimulente pentru „energia verde” pot schimba imaginea. Dacă totul decurge cu trebuie, mulți investitori vor aduce miliarde de euro în țară și producția de „energie verde” va deveni una dintre locomotivele prin care economia României se va dezvolta în anii ce vin.


În concluzie, abordarea inițială este, cu siguranță, pozitivă. Noile stimulente confirmă informația de pe piață de acum câteva luni și pregătesc terenul pentru o dezvoltare solidă.

http://economie.hotnews.ro

Victor Ponta: Vreau sa pastram un sprijin al investitiilor in energia regenerabila, dar subventiile trebuie rediscutate

 Guvernul va mentine programul de sprijin al investitiilor in energia regenerabila, dar subventiile pe care statul roman le mai acorda, in conditiile in care multe state europene nu mai acorda astfel de ajutoare, trebuie rediscutate, a declarat premierul Victor Ponta, miercuri seara, la Romania TV.

"Este vorba de modul in care statul subventioneaza investitiile in energia regenerabila. Acolo vreau sa pastram un program de sprijin al investitiilor in energia regenerabila, insa subventiile pe care statul roman le mai acorda - multe state europene nu o mai fac - trebuie rediscutate, pentru ca acelea sunt cele care duc la scumpiri la energie", a spus Ponta la RTV, citat de Mediafax.

Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Energie (ANRE) va propune Guvernului reducerea numarului de certificate verzi pentru producerea de energie din surse solare de la 1 ianuarie 2014, a declarat miercuri, intr-o conferinta de presa, Zoltan Nagy-Bege, membru al Consiliului de reglementare din ANRE, potrivit Agerpres. 

Numarul de certificate verzi pentru energia produsa in centrale fotovoltaice va fi cu siguranta redus in 2014, dar o decizie pripita a Guvernului ar lasa impresia de "neseriozitate", a spus Nagy-Bege.

Guvernul sprijina productia de energie regenerabila prin sistemul de certificate verzi. Companiile care produc energie alternativa primesc gratuit de la stat certificate verzi, al caror numar variaza in functie de tehnologie.


Certificatele verzi se acorda pentru cantitatea de energie produsa. Legislatia obliga furnizorii sa cumpere aceste certificate de la producatori. Costul achizitiei acestor certificate se reflecta in facturile finale la consumatori, astfel ca pretul electricitatii a crescut si continua sa creasca. Pe de alta parte, costul tehnologiilor pentru productia energiei alternative a scazut.

Presedintele Asociatiei Companiilor de Utilitati din Energie (ACUE), Silvia Vlasceanu, a anuntat ca energia regenerabila produsa peste tinta stabilita prin lege nu va mai beneficia de schema de prijin prin certificate verzi.

In Romania functioneaza centrale eoliene de 1.600 MW, unitati fotovoltaice de 71 MW, centrale pe biomasa de 44 MW si microhidrocentrale, cu puteri sub 10 MW, de 453 MW. Totodata, sunt in teste centrale eoliene de 700 MW, microhidrocentrale de 2 MW si unitati pe biomasa de 1 MW.

http://revistapresei.hotnews.ro

Vremea se încălzeşte. PROGNOZA METEO pentru începutul săptămânii 18-25.03

Vremea va intra într-un proces de încălzire, devenind normală din punct de vedere termic pentru această dată. În jumătatea de vest a ţării cerul va fi mai mult noros şi, mai ales spre seară şi noaptea, local va ploua. În restul teritoriului cerul, variabil ziua, se va înnora în a doua parte a intervalului, iar ploile se vor semnala izolat.

În zona montană şi, trecător, în nordul Moldovei, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări în regiunile vestice şi estice, precum şi pe crestele înalte de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade şi 12 grade, iar cele minime se vor situa între -3 grade şi 7 grade, uşor mai scăzute în depresiuni, spre -5 grade.
La BUCUREŞTI , luni, vremea va intra într-un proces de încălzire, devenind normală din punct de vedere termic pentru această perioadă. Cerul, variabil în prima parte a zilei, se va înnora treptat spre seară şi noaptea, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 9...10 grade, iar cea minimă de 1...3 grade.
În ŢARĂ, marţi, vremea va continua să se încălzească, devenind caldă pentru această perioadă a anului. În vestul, centrul şi nordul ţării, cerul va prezenta înnorări şi, îndeosebi în timpul zilei, va ploua. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe arii restrânse, mai ales spre seară şi noaptea.
La munte vântul va sufla tare, iar precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În cursul zilei vântul va avea unele intensificări în regiunile vestice şi estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 18 grade în Lunca Dunării, iar cele minime între -2 şi 8 grade. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

sâmbătă, 16 martie 2013

Producatorii mici de energie verde vor putea alege un ajutor de stat diferit de certificatele verzi


Producatorii de energie din surse regenerabile care au capacitati sub 1 MW instalat si cei care detin centrale pe biomasa in cogenerare de inalta eficienta cu puteri de pana in 2 MW vor putea opta pentru o noua schema de sprijin, prin care sa comercializeze electricitate la preturi reglementate unice pentru fiecare tip de tehnologie in parte, se arata intr-un comunicat al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE).
Aplicarea noului sistem se sprijin este prevazuta in Legea energiei. Companiile care vor opta pentru acest sistem de sprijin vor vinde electricitate produsa pe piata reglementata, la un pret care va fi determinat atat pe baza tarifelor reglementate si a valorii certificatelor verzi pe care le-ar fi primit daca ar fi ales schema de sprijin prin certificate verzi.
Potrivit unor reprezentanti ai ANRE, pretul final pe care il vor primi companiile care vor opta pentru aceasta noua schema de sprijin va fi cu 10-15% mai mic decat cel de pe piata certificatelor verzi, dar aceste companii vor avea garantia, stabilita prin lege, ca furnizorii de energie le vor prelua electricitatea in mod obligatoriu.
In comunicat se precizeaza ca nu pot alege acest tip de sprijin companiile care beneficiza de sistemul de certificate verzi sau de mecanismul de tip bonus, acordat centralelor in cogenerare de inalta eficienta.
Noua schema de sprijin va trebui aprobata de Comisia Europeana pentru a fi pusa in aplicare.

Ce norme de venit le revin agricultorilor potrivit noilor prevederi?

Proiectul de modificare a Codului Fiscal prevede introducerea impozitul pe venitul din activităţi agricole, care se calculează de organul fiscal competent prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului anual din activităţi agricole stabilit pe baza normei anuale de venit, impozitul fiind final. 

În proiectul de modificare a Codului Fiscal sunt prezentate normele de venit pentru perioada impozabilă din anul fiscal 2013 cuprinsă între 1 februarie 2013 şi până la sfârşitul anului fiscal.
Contribuabilul care desfăşoară o activitate agricolă pentru care venitul se determină pe bază de normă de venit are obligaţia de a depune anual o declaraţie la organul fiscal competent, până la data de 25 mai inclusiv a anului fiscal, pentru anul în curs.
Normele de venit, definite în proiectul de ordonanţă
În sectorul vegetal, potrivit noilor modificări, pentru o suprafaţă cuprinsă între 2 şi 50 de hectare, norma de venit este de 449 lei şi 395 lei pentru cei care lucrează peste 50 de hectare. În cazul cartofilor, pentru aceeaşi suprafaţă cultivată norma de venit urcă la 3.488 lei pentru cei care au până în 50 de hectare şi 3070 lei pentru cei care lurează peste 50 de hectare. .

La legume cultivate în câmp, pentru 0,5-2,5 ha norma de venit este de 4.001 lei şi 2563 pentru cei care au peste 10 hectare. În cazul legumelor cultivate în spaţii protejate, pentru 0,5-1 ha, norma de venit este de 8.033 lei. La pomi, pentru suprafeţele cuprinse între 1,5 şi 2,5 hectare, norma de venit este 4709 lei şi 4144 lei pentru cei care au peste 2,5 hectare de livezi.
În zootehnie, proprietarii de bovine care au între 3 şi 50 de capete au o normă de venit de 698 lei, iar cei cu peste 50 de capete 512 lei. Proprietarii de ovine şi caprine care deţin între 50 şi 300 de capete au o normă corespunzătoare de venit de 70 lei, iar cei cu peste 300 de capete 56 lei. Cei cu 10-49 capete au o normă de venit de doar 23 de lei.
Cine deţine între 6 şi 9 porci, are o normă de venit de 56 lei, care creşte însă la 181 de lei pentru cei cu 10-150 capete porcine.
Cea mai mică normă de venit le revine proprietarilor de păsări. Astfel, cei cu 100-500 păsări vor plăti 3 lei, iar cei cu peste 500 de păsări vor avea o normă de venit modică, de 2 lei.

Harta biomasei: Care sunt cele mai bune zone pentru a face energie din resturi de lemn sau deşeuri agricole?


În timp ce proiectele de energie eoliană au atras deja investiţii de 2 miliarde de euro, iar parcurile solare sunt privite ca fiind noul star al energiei verzi, timid încep să se dezvolte pe piaţa locală şi proiectele care fac "lumină" din lemn sau din deşeuri, adică din biomasă.


În linii mari, biomasa este partea bio­degra­da­bilă a deşeurilor sau reziduurilor din agri­cul­tură, silvicutură, precum şi a deşeurilor indus­triale şi municipale. De exemplu, o fabrică de prelu­crare a lemnului produce suficient "com­bus­tibil", adică resturi lemnoase, care pot fi folosite pentru producţia de energie electrică.
Cele mai recente date ale Transelectrica arată că în prezent sunt circa 35 de MW care folosesc deşeuri agricole sau forestiere pentru a produce lumină, ceea ce înseamnă că domeniul deja a atras investiţii de 70 de milioane de euro.
Cel mai mare investitor în acest domeniu este Holzindustrie Schweighofer, grup care deţine un business local de 400 de milioane de euro axat pe prelucrarea lemnului, controlat de puternicul om de afaceri austriac Gerald Schweighofer. Holzindustrie deţine patru fabrici în Sebeş, Rădăuţi, Siret şi Comăneşti. Datele Transelectrica arată că Holzindustrie figurează cu două unităţi de producţie care funcţionează pe biomasă, ambele cu o capacitate de 11,2 MW, la Sebeş. O altă firmă care activează în acest domeniu este Bio Electrica Transilvania, cu o unitate de 4,9 MW, la Rădăuţi. Potrivit datelor de la Registrul Co­mer­ţului, în spatele Bio Electrica Transil­vania se află Cascade Empire Immobilien, o firmă controlată de acelaşi Gerald Schweighofer, proprietarul de la Holzindustrie.

România ocupă un loc important pe harta energiilor regenerabile

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a participat alături de primul ministru, Victor Ponta, la Conferinţa privind implementarea viitorului sustenabil din punct de vedere energetic, care a debutat joi, 31 ianuarie 2013, la Viena. 
Conferinţa este organizată sub patronajul Cancelarului Austriei, Werner Faymann şi al fostului guvernator al Californiei, Arnold Schwarzenegger (cunoscut pentru proiectele sale reuşite in domeniul protecţiei mediului), cu sprijinul UNDP, UNEP şi al altor organizaţii din sistemul UN.
 
Printre subiectele de discuţie abordate în cadrul acestui eveniment s-au numărat mecanismele financiare inovative pentru investiţiile în protecţia mediului, modalităţile de implementare a energiilor regenerabile, rolul regiunilor şi strategiile la nivel regional pentru implementarea noilor energii.
 
Ministrul Rovana Plumb a subliniat rolul deosebit de important pe care îl deţin regiunile, motorul care susţine dezvoltarea statului respectiv. „Noul guvern al României crede în puterea regiunilor, de aceea ne asumăm un proiect la nivel naţional de o asemenea anvergură, în special pentru a stimula dezvoltarea, proiect pe care îl vom implementa până la sfârşitul anului 2013. Când vom reuşi, vom pune România pe un curs normal de creştere accelerată, dezvoltare durabilă, dar şi reducerea polarizării economice şi sociale”.

O altă temă abordată în cadrul conferinţei s-a referit la implementarea noilor energii la nivel regional. În acest context, ministrul Rovana Plumb a afirmat faptul că România ocupă un loc important pe harta energiei, deţine un potenţial semnificativ în dezvoltarea energiilor regenerabile, iar guvernul actual are ambiţia de a dezvolta proiecte importante în aceste domenii.

Pe de altă parte, s-a pus în discuţie problematica reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, printr-o strânsă cooperare a tuturor factorilor implicaţi la nivel naţional, regional şi local.

„Avem ca prioritate zero îndeplinirea obiectivelor ambiţioase, stabilite de Uniunea Europeană de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în 2020, creşterea cu 20% a ponderii energiilor regenerabile în totalul consumului energetic şi creşterea eficienţei energetice cu 20%. Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, pe care îl gestionez, coordonează pregătirea politicilor al căror obiectiv strategic este dezvoltarea unei economii bazată pe emisii reduse de dioxid de carbon”, a adăugat Rovana Plumb.

Cititi mai mult pe Recolta.eu

vineri, 15 martie 2013

Garduri vii spectaculoase din nuiele de salcie energetica

Salcia energetica nu este doar o sursa de biomasa ci o planta cu numeroase intrebuintari la care poate multi nu s-au gandit. Vom prezenta in fiecare saptamana cate o utilizare. Saptamana aceasta va vom arata cum se face un gard viu din nuiele de salcie energetica. Un gard ieftin si spectaculos care va ferese de privirile indiscrete dar va incanta si ochii.
Aveti nevoie doar de 30 de nuiele de salcie pentru un metru liniar de gard daca il impletiti dublu sau de 15 nuiele daca il impletiti simplu. La un pret de 1,2 lei/nuiaua de 1,5-2,2m, costul pentru un metru liniar de gard va fi de 36 lei gardul impletit dublu sau 18 lei gardul impletit simplu. Daca gardul va fi realizat in martie-aprilie cand este sezonul de plantare al salciei energetice, pana in iunie deja veti avea un gard plin de frunze si lastari verzi. Anul urmator, gardul deja se va transforma intr-un zid verde de nepatruns, zid cu o inaltime de peste 3 metri.



Cat consuma o centrala termica pe peleti ?

Consumul unei centrale termice / cazan pe peleti este unul relativ, dar luand in calcul unii indicatori putem estima un consum mediu anual pentru anumite game puteri. Consumul anual ( aproximativ ) estimat de peleti ( imobil izolat / imobil neizolat ) : Centrala termica pe peleti 15 KW …………………… 2,6 – 4,1 tone / an Centrala termica pe peleti 20 KW …………………… 3,5 – 5,5 tone / an Centrala termica pe peleti 30 KW …………………… 5,3 – 7,9 tone / an Centrala termica pe peleti 40 KW …………………… 7,1 – 10,5 tone / an Centrala termica pe peleti 50 KW …………………… 8,8 – 13,5 tone / an Centrala termica pe peleti 60 KW …………………… 11,5 – 15,9 tone / an Centrala termica pe peleti 80 KW …………………… 14,6 – 22,9 tone / an Centrala termica pe peleti 100 KW …………………… 21,6 – 28,9 tone / an Am luat in calzul urmatorii indicatori: gradul de izolare al imobilului zona climatica in care se afla amplasat imobilul vecinatatea amplasarii imobilului ( daca este amplasat printre alte imobile sau nu ) gradul de confort termic al persoanelor care vor locui in imobil ( sunt unele persoane mai friguroase, altele mai calduroase ) disponibilitatea locatarilor de a gestiona in mod economic consumul folosirea centralei termice pe peleti si pentru preparare de apa calda de consum prin intermediul unui boiler cu serpentina, indirect calitatea peletului utilizat ( de mentionat ca peletii obtinuti din foioase au o putere calorica mai mare decat cei obtinuti din rasinoase si de asemenea recomand folosirea peletilor ecologici obtinuti prin uscare – presare – taiere fara a folosi un liant chimic, care in afara de faptul ca va reduce puterea calorica a combustibilului utilizat, poate fi daunator echipamentelor centralei termice, in sensul ca poate ataca peretii cazanului, poate infunda arzatorul sau sistemul automat de alimentare, denumit snec ) calitatea echipamentului ( o centrala termica pe peleti de o calitate superioara care are sistem de alimentare si de aprindere automata va consuma cu pana la 20-30% mai putin decat o centrala termica pe peleti inferioara, cu aprindere manuala si in afara de consum va fi o diferenta si la confort, respectiv ritmicitate de alimentare ) dimensionarea corecta din punct de vedere tehnic al echipamentului aferent centralei termice, respectiv a instalatiei interioare de incalzire si/sau de alimentare cu apa calda a consumatorilor feed-backul primit de la beneficiarii care au deja instalat un cazan pe peleti Am luat in calcul o centrala termica cu functionare pe peleti de o calitate medie – superioara. Nu uitati nici de faptul ca o centrala termica pe peleti poate fi achizitionata si prin Programul CASA VERDE, unde puteti beneficia de o suma de pana la 6000 LEI. Sursa Centrale Buderus

Programul Rabla 2013. Prima de casare a crescut la suma de 1.500 de euro

In schimb, va fi eliminata piata neagra a voucherelor, pentru ca la cumpararea unei masini noi se va putea folosi un singur voucher, si nu trei, ca in anii trecuti. Principala noutate de anul acesta la Programul Rabla este cresterea valorii tichetului de casare la 1.500 de euro, adica 6.600 de lei. Suma este aproape dubla fata de cea din ultimii 4 ani si este suficienta ca avans pentru o masina noua. Reprezentantii Fondului de Mediu, care va plati prima de casare, s-au gandit si la faptul ca o asemenea suma i-ar putea tenta pe multi sa stoarca un ban de la stat. Cei care se gandesc sa profite de ocazie, sa cumpere o rabla cu doar cateva sute de euro si sa o dea la casare pentru a primi un voucher de 1.500 de euro, trebuie sa renunte la idee. Autoritatile vor impune ca cel care da o masina la casat sa fie proprietarul ei de cel putin un an. Se va renunta insa la varianta de pana acum prin care voucherele puteau fi vandute si cumparate. Adrian Gearap, presedinte Fondul pentru Mediu: "Ele vor avea o forma nominala. O singura data vor fi transmisibile". Autoritatile nu vor sa spuna deocamdata mai mult, mai ales ca nu stiu cati bani vor avea pentru Rabla 2013. Adrian Gearap, presedinte Fondul pentru Mediu: "Programul va fi lansat in sfarsitul lunii martie, inceputul lunii aprilie. Estimam ca vom avea bani, nu stiu daca pentru nu numar foarte mare de pozitii, de tichete". Dupa rezultatele slabe din 2009, in 2010 s-a introdus sistemul cu 3 tichete de casare pentru o masina noua si au fost astfel casate peste 180.000 de vehicule. Au ramas destule rable si pentru 2011, cand s-au casat alte 116.000. Sursa stirileprotv.ro

Guvernul a aprobat timbrul de mediu pentru masini

Guvernul a avizat introducerea timbrului de mediu care va fi perceput la inmatricularea masinilor, inlocuind actuala taxa auto. Noul sistem de taxare va fi introdus la 15 martie, pana atunci Guvernul urmand sa definitiveze si normele de aplicare. Guvernul a anuntat recent ca a definitivat forma noii taxe auto, aplicata sub forma timbrului de mediu, cu o formula de calcul diferita, care conduce la o crestere in medie de circa 10% a sumei de plata pentru masinile Euro 4 si Euro 3 si o scadere cuprinsa intre 60% si 90% pentru masinile Euro 2, Euro 1 si non-euro. Conform noii formule de calcul, suma de plata va scadea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 si cu 90% pentru non-euro. Cuantumul taxei pentru masinile non-euro, Euro 1 si Euro 2, cu tehnologii mai invechite, ar urma sa fie mai mic decat cel actual, mergandu-se pe ideea ca aceste masini au o durata scurta de functionare si, deci, vor polua pentru un interval mai mic. Taxa va ramane la aceleasi cote pentru masini Euro 5, in timp ce pentru Euro 6, masini hibride si electrice, nu va fi platit nimic. Taxa va fi insa calculata diferit pentru masinile cu motoare pe benzina si pentru cele cu motoare diesel, conform ultimelor declaratii ale ministrului Mediului. Timbrul de mediu va fi calculat in principal in functie de emisia de CO2, luat in calcul in intregime pentru timbru fata de 30% in legea in vigoare, inscrisa in cartea de identitate a masinii sau documentele de omologare. Timbrul va fi platit o singura data, la prima inmatriculare pe piata din Romania sau la prima transcriere, dar nu si in cazul tranzactiilor civile (mostenire sau partaj). Cei care au platit actuala taxa de poluare nu vor mai plati timbrul de mediu. In plus, persoanele care vor cumpara, incepand cu 15 martie 2013, un autoturism electric vor primi, la momentul achizitionarii, un “ecotichet” in valoare de 12.000 lei, a decis Guvernul prin ordonanta de urgenta care introduce timbrul de mediu pentru inmatricularea masinilor. Noua prevedere a foat anuntata de ministrul Mediului, Rovana Plumb, care a aratat ca prin aceasta masura se urmareste stimularea vanzarii de autovehicule nepoluante. Conform ministrului, modul de acordare a acestui tichet urmeaza sa fie stabilit prin normele metodologice de aplicare a ordonantei de urgenta, dar se va avea in vedere ca suma respectiva sa nu fie acordata producatorului pentru a nu se considera ajutor de stat, conform legislatiei comunitare. Sursa Foaia Transilvana

Solutii pentru scaderea costurilor cu energia “verde”

Producatorii de energie “verde” (din surse regenerabile, respectiv vant, soare, apa, biomasa) primesc certificate verzi pentru fiecare MWh livrat catre consumatori. Furnizorii de electricitate sunt obligati sa cumpere aceste certificate si isi recupereaza costurile de la consumatori. Cum schema suport a productiei de energie “verde” aplicata in tara noas-tra este generoasa, poate cea mai generoasa din Europa, traim un adevarat “boom” al investitiilor in parcuri solare si fotovoltaice in special. Si asa facturile populatiei si agentilor economici au inceput sa creasca vertiginos. De exemplu, in acest an, platim cu 70% mai mult decat anul trecut pentru energia “verde”. Daca pentru populatie si micii consumatori factura energiei curate este, deocamdata, suportabila, pentru industrie “decontul” este unul usturator. Ministrul Energiei, Constantin Nita, analizeaza mai multe posibilitati de a reduce impactul electricitatii obtinute din surse regenerabile asupra facturilor platite de consumatori. Scenariile pe care domnia sa le-ar lua in considerare ar fi, potrivit unor surse guvernamentale, reducerea numarului de certificate verzi inainte de 2014, reducerea pretului maxim al unui certificat verde de la 55 la 30-35 de euro, sau exceptarea marilor consumatori de la obligativitatea achizitiei certificatelor verzi. Potrivit surselor noastre, ministrul Nita a promis investitorilor in productia de energie regenerabila ca daca va promova o initiativa de modificare a legislatiei actuale, perioada de consultare cu actorii pietei va fi una rezonabila. Reducerea numarului de certificate depinde, insa, de finalizarea, de catre ANRE (reglementatorul pietei), a raportului de monitorizare pe anul 2012. Cum raportul va fi gata undeva in martie-aprilie, micsorarea numarului de certificate tot abia in 2014 va fi aplicata (este necesara o perioada de dezbateri si consultare), dar numai pentru energia fotovoltaica si microhidrocentrale, tehnologii care se confrunta cu supracompensarea. Tara noastra beneficiaza, insa, de foarte multe parcuri eoliene, cu o putere instalata cat cele doua reactoare nucleare de la Cernavoda. De aceea, sustin sursele citate, Constantin Nita ar fi vrut sa scada valoarea maxima stabilita pentru certificatele verzi. O asemenea masura ar putea fi usor atacata in instanta si anulata de investitori, in opinia unor experti din domeniu. Interesanta este varianta exceptarii marilor consumatori de la plata certificatelor verzi. Spania si Portugalia deja au adoptat masura, iar Cehia si Polonia analizeaza implementarea sistemului pentru a-si salva economiile de la o scadere a competitivitatii. Exceptarea poate fi aplicata corect, conform surselor noastre, cu conditia reducerii certificatelor. Daca industria nu va mai suporta factura pentru “energia verde”, acest lucru nu inseamna ca vor fi transferate costurile catre ceilalti consumatori (populatie, institutii publice, agenti economici mici). Pentru acesti din urma consumatori facturile vor stagna la un nivel suportabil, in ipoteza ca ministrul Economiei va agrea aceasta varianta de temperare a cresterii facturilor pentru energia regenerabila. Potrivit unor calcule ale ANRE, consumatorii vor plati, in perioada 2015-2017, circa 25-30 de euro in plus pe MWh pentru energia obtinuta din surse regenerabile, potrivit estimarilor ANRE (reglementatorul pietei de energie). In prezent, platim circa 12 euro/MWh. Este posibil ca deficitul actual de certificate verzi, care se tranzactioneaza la pret maxim, sa dispara din 2015, respectiv sa avem impactul de maxim 30 de euro/MWh chiar in 2015, conform schemei suport actuale. Dupa 2015, este posibil sa ne confruntam cu o oferta mare de vanzare a certificatelor, iar pretul acestora sa scada vertiginos de la maximul actual de 55 de euro/certificat. Dupa 2015, aceasta scadere a valorii certificatelor se va regasi in facturi. Marii consumatori suporta cresteri ale facturii energiei si din cauza schimbarii sistemului de tranzactionare a certificatelor de emisii. Sursa: Bursa.ro

joi, 14 martie 2013

Fonduri Europene Pentru Sisteme De Incalzire Cu Biomasa

In ultima perioada tot mai multe state recurg la utilizarea de resurse energetice nepoluante prin care sa inlocuiasca resursele de combustibili fosili si sa reduca efectul de sera care ameninta subtierea stratului de ozon cu efecte devastatoare asupra climei la scara planetara.In acestcontext si tara noastra face eforturi pentru a se alinia statelor care au diminuat producerea de energie electrica si termica din resurse conventionale(carbune,pacura,gaze naturale etc). Intre resursele neconventionale(regenerabile),cel mai adesea utilizate se numara energia solara (panouri fotovoltaice),energia eoliana si Biomasa.Aceasta din urma reprezinta pentru Romania o resursa demna de luat in seama. Astfel,Programul National de Dezvoltare Rurala sprijima prin Masura 123 ,,Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere” promoveaza investitiile pentru producerea si utilizarea energiei din surse regenerabile, promovarea investitiilor pentru producerea biocombustibililor, aplicarea masurilor de protectie a mediului , inclusiv masuri de eficienta energetica, obtinerea de surse de energie regenerabila din biomasa forestiera etc. Intre tipurile de investitii din cadrul acestei Masuri regasim producerea si utilizarea energiei din surse regenerabile. Potrivit Legi nr 220/2008 privind stabilirea sistemului de promovare al producerii energiei din surse regenerabile(E-SRE) „Biomasa reprezinta fractiunea biodegradabila a produselor,deseurilor si reziduurilor din agricultura, inclusiv substantele animale si vegetale, din silvicultura si industriile conexe, precum si fractiunea biodegradabila a deseurilor industriale urbane. Un studiu recent efectuat de consultantul Rambill Romania arata ca biomasa reprezinta 65% din potentialul energetic al Romaniei adica aproximativ 7,6 milioane de tone/an, reprezentand aproximativ 19% din consumul total din surse primare.In Romania, semne de dezvoltare nu prezinta momentan, decat biomasa provenita din silvicultura. Motivul este lipsa de experienta in colectarea reziduurilor agricole si costul mai mare al acestui proces.La nivel global, cea mai folosita materie prima este tot lemnul(respectiv rumegusul si cheresteaua).exceptie fac SUA a caror industrie de profil, foarte dezvoltata de altfel, este bazata pe culturile de porumb. Pronind de la aceste considerente tot mai multe investitii în domeniul prelucrarii masei lemnoase sunt încurajate ca si producerea de energie electricã rezultatã din arderea biomasei lemnoase. Astfel, din 2008 si pânã în prezent peste 150 de proiecte au fost demarate pe Mãsura 123 sprijinite prin schema de ajutor de stat X S 28/123F/2008. Toate aceste proiecte vizeazã investitii simple sau complexe în domeniul forestier în vederea valorificarii biomasei.

O companie italiană investeşte 41 mil de euro într-o centrală electrică pe bază de biomasă

Consililul Judeţean Cluj a discutat cu o delegaţie de investitori italieni formată din reprezentanţi ai unor fonduri de investiţii şi ai societăţii Romita Energie Verde, companie care urmează să construiască o microcentrală pe bază de biomasă în comuna Bonţida, localitatea Răscruci, în imediata apropiere a Parcului Industrial Tetarom III. Puterea nominală a microcentralei care urmează a fi construită prin intermediul unei investiţii totale de aproximativ 41 de milioane de euro va fi de 10MW/h, aceasta reprezentând cea mai mare putere a unei microcentrale pe bază de biomasă din România, şi printre cele mai mari din Sud-Estul Europei. Concomitent cu producerea de energie electrică, microcentrala de la Răscruci va produce şi energie termică la un preţ rezonabil care va putea fi utilizată de companiile din zonă în multiple scopuri, fapt care, urmare a creşterii eficienţei activităţilor economice desfăşurate, va contribui la dezvoltarea şi, respectiv, creşterea atractivităţii mediului de afaceri local. În procesul de producere a acestor energii din surse regenerabile, microcentrala va folosi anual aproximativ 100.000 de tone de biomasă de tip lemn şi derivată (resturi de lemn pentru încălzire, rumeguş, ramuri de pomi, arbuşti, paie) contribuind astfel inclusiv la asigurarea unui nivel sporit de protecţie a mediului în judeţ. În momentul de faţă, cofinanţarea acestui proiect este aprobată din fonduri nerambursabile pe Măsura 4.2, ea reprezentând cea mai mare sumă acordată pentru o întreprindere mică sau mijlocie în România. Construcţia microcentralei va începe în perioada imediat următoare, finalizarea ei realizându-se în maxim 18 luni de la demararea lucrărilor. În momentul finalizării ei, această investiţie va genera cca. 50 de locuri de muncă, pregătirea de specialitate a personalului urmând a fi asigurată în colaborare cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Vântul „înclină” sălciile către o producție energetică generoasă

Sălciile cultivate pentru producția de energie „verde” ar putea deveni și mai eficiente în producția de biocarburant cu până la de cinci ori mai mult, dacă direcția de creștere a acestora este în diagonală și nu cu coroana către cer. Acest efect a fost observat de către cercetători la sălciile din sălbăticie și la cele din plantațiile de pe lângă Marea Britanie, însă aceștia nu erau în stare să explice până acum de ce anumite varietăți generează producții mai mari de biocarburant decât altele. În urma unor studii amănunțite, nu demult, cercetătorii britanici au reușit să identifice o trăsătură genetică prezentă în unii arbori care „simt” când atunci când sunt înclinați de fenomene meteo de genul vânturilor puternice și dezvoltă reacții specifice în structura lemnoasă. Acest efect de înclinare a trunchiului duce la o producție în exces a unor zaharide cu rol întăritor, care sunt prezente în tulpinile sălciilor, zaharide care au un rol de durificare și de verticalizare a arborelui. Aceste zaharide cu potențial mare de generare a energiei sunt fermentate și transformate apoi în biocarburanți. Metoda de recoltare a acestor sălcii trebuie însă eficientizată, astfel încât să rivalizeze cu producția de carburanți fosili. În general, salcia este cultivată la scară largă de-a lungul și de-a latul Marii Britanii, pentru a fi ulterior transformată în biocarburanți pentru autovehicule, sisteme de încălzire și industrie. Cercetătorii spun că, în viitor, toată producția de salcie ar urma să fie însă hibridată, pentru a obține arbori care să aibă această caracteristică genetică, făcând din ele o sursă de energie mai productivă și mai verde. Studiul a fost condus de dr. Nicholas Brereton și de dr. Michael Ray, amândoi angajați ai Departamentului de Științe ale Vieții din cadrul Colegiului Imperial din Londra, care au colaborat cu specialiști de la Institutul de Cercetare Rothamsted, de la Universitatea Highlands și de la Institutul Agronomic Islands (Orkney College UHI). Studiul a fost publicat ulterior în jurnalul „Biotehnologii pentru Biocarburanți”. Dr. Brereton a spus: „Cunoaștem de ceva vreme că stresul de mediu poate genera la sălcii dezvoltarea unui soi de lemn <> din care se pot extrage mai ușor zaharurile. Aceasta este o descoperire importantă, studiul nostru relevând faptul că variațiile genetic naturale sunt responsabile de apariția acestor diferențieri, iar acest lucru poate fi foarte bine cheia către un viitor pentru bioenergia sustenabilă din salcie”. Cercetătorii au realizat o serie de teste în condiții de laborator, pe acoperișul unei clădiri din centrul Londrei, la „Gro-dome”, facilitate aparținând Campusului South Kensington. Acolo, specialiștii echipei de cercetare au cultivat sălcii pe un sol cu înclinație de 450 și au observat apoi diferențele dintre aceste plante înclinate și cele martor, cărora și s-a permis creșterea normală, pe verticală. Echipa a trecut apoi la observarea aceluiași efect la sălciile care cresc în condiții naturale pe insula Orkney, la cel mai îndepărtat punct nordic al Scoției, acolo unde vânturile sunt atât de puternice, încât arborii sunt înclinați până la unghiuri de severitate maximă. Măsurătorile cercetătorilor au confirmat că sălciile din Orkney au de cinci ori mai multe zaharide decât arborii care cresc în zone mai ferite, cum sunt și cele de la Rothamsted Research, din sudul Marii Britanii. Dr. Angela Karp de la Rothamsted Research care conduce proiectul BSBEC-BioMASS, finațat de BBRSC, a spus: „Suntem încântați de rezultatele obținute, deoarece acestea relevă că anumite sălcii răspund mai mult condițiilor aspre de mediu, cum sunt vânturile puternice, prin schimbarea compoziției lemnului în feluri care nouă ne sunt utile. Ca și specialiști în hibridare, acestea sunt vești bune pentru noi, deoarece asta înseamnă că putem îmbunătăți salcia prin selectarea varietății specifice din multitudinea celor care cresc pe întreg mapamondul”. Acțiunea de cercetare este susținută de Centrului de Bioenergie Sustenabilă BBSRC (BSBEC), ca parte a unor programe menite a îmbunătăți conversia biomasei în biocarburanți. Cuplată cu activitatea de la Rothamsted Research, acolo unde este păstrată colecția națională de sălcii, munca de cercetare a generat rezultate care îi vor ajuta pe oamenii de știință să cultive recolte energetice în condiții meteo nefavorabile, în zone cu resurse de creștere și dezvoltare limitate, rezultate menite până la urmă să diminueze conflictul major generat de discuția alimente versus carburanți.

PromoBio - Un nou proiect în domeniul energiilor regenerabile. Oportunitate pentru fermierii deţinători de culturi energetice

Prin proiectul PROMOBIO, finantat de Comisia Europeana, cu mai mult de noua sute de mii de euro, se intentioneaza sprijinirea initiativelor regionale in domeniul bioenergiei, in scopul facilitarii dezvoltarii de noi proiecte de afaceri in acest domeniu, in trei regiuni selectate din Polonia, Romania si Slovacia. Proiectul este o oportunitate detinatorii de culturi energetice si pentru fermierii care doresc infiintarea de centre de prelucrare a biomasei. Mai mult despre culturile energetice Pe parcursul celor trei ani de implementare, proiectul va sprijini in mod concret initiativele regionale ale autoritatilor locale si ale companiilor din cele trei regiuni din Estul Europei de dezvoltare a unor proiecte si afaceri pentru utilizarea biomasei. PromoBio va permite oferirea de consultanta si instruire companiilor si cadrelor didactice din cele trei regiuni tinta. Vor fi de asemenea identificate si prezentate bunele practici in domeniul bioenergiei din toate tarile care participa la proiect. Proiectul isi propune, totodata, sa stimuleze elaborarea si implementarea de politici specifice in domeniul bioenergiei in regiunile partenere, cu accent pe utilizarea biomasei forestiere. Implementarea proiectului presupune desfasurarea de multiple activitati precum: organizarea de workshop-uri privind politicile in domeniul energiei, intalniri individuale si consultanta pentru companii in vederea initierii de proiecte de afaceri, formare locala si internationala, pregatirea unor suporturi de curs si a unui ghid de bune practici pentru decidentii politici si pentru alti actori relevanti. ”Participarea noastra la proiectul PromoBio se inscrie pe linia preocuparilor mai vechi ale ADR Centru in ceea ce priveste cresterea eficientei energetice si combaterea schimbarilor climatice si contribuie, prin activitatile prevazute, la atingerea celor 3 tinte stabilite prin Strategia Europa 2020. Vom asigura consultanta pentru cei interesati in cresterea eficientei energetice, reducerea emisiilor de carbon si in ridicarea ponderii resurselor regenerabile de energie in totalul energiei consumate" a afirmat reprezentantul ADR Centru. Regiunea Centru dispune de o cantitate semnificativa de biomasa, exploatata doar partial in scopuri energetice, in prezent. Proiectul PromoBio va ajuta companiile si decidentii regionali din Regiunea Centru sa mareasca gradul de utilizare a biomasei pentru producerea de energie, oferind sprijin autoritatilor publice locale si firmelor sa dezvolte politici regionale in domeniul bioenergiei, precum si noi proiecte de afaceri”, a declarat domnul Simion Cretu, directorul general al ADR Centru. In prima etapa de derulare a proiectului, ADR CENTRU intentioneaza sa realizeze o analiza a potentialului bioenergetic in Regiunea Centru si un inventar al programelor si facilitatilor existente pentru stimularea producerii de energie din biomasa. Totodata, vor fi identificate si colectate exemple de bune practici in utilizarea biomasei, specifice fiecarei regiuni. Intr-o etapa ulterioara vor fi realizate planuri de actiune pentru cresterea utilizarii biomasei in regiunea noastra si in regiunile partenere din Slovacia si Polonia. In fiecare regiune vor fi selectate 3-4 proiecte pilot pentru care firmele initiatoare vor primi sprijin pentru realizarea studiilor de fezabilitate, instruire, vor participa la vizite de studiu si intalniri cu alti furnizori de biomasa. De programele de instruire care vizeaza cresterea valorificarii biomasei pentru producerea de energie vor beneficia formatori, personal din administratia publica locala si reprezentanti ai mediului de afaceri, in cadrul unor workshop-uri organizate in fiecare regiune partenera. Proiectul “PROMOBIO - Promotion to Regional Bioenergy Initiatives” este finantat de catre Comisia Europeana prin programul ″Intelligent Energy Europe″ (contractul nr. IEE/10/470 SI2.593725). El a fost initiat de catre Institutul pentru Cercetari Forestiere – Metla din Finlanda si va fi implementat in parteneriat cu Centrul de Cercetari Tehnice VIT - Finlanda, Bioenergia 2020 – BE2020 – Austria, Agentia Nationala pentru Conservarea Energiei – Polonia, Universitatea de Agricultura Nitra – Slovacia si doi parteneri romani: Institutul de Studii si Proiectari Energetice (ISPE) si Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Bugetul proiectului este de 922.797 euro, din care alocarea financiara pentru ADR Centru se ridica la 72.724 euro. La sfarsitul acestei luni, o delegatie ADR Centru va participa la Conferinta de lansare a proiectului, in Finlanda